miscellaneous me

Raluca m-a pus la treabă cu o leapșă de introspecție. N-a fost ușor, dar am dovedit-o :)
O dau mai departe la Ino și la Older (că tot s-a bucurat că e în blogroll). Can't wait :)

SUNT a pony.

AȘ VREA să fiu mai liberă, cu corpul meu, cu mintea mea, să pot să let go.

PĂSTREZ multe poze și mail-uri și amintiri pe care le revăd din când în când.

MI-AȘ FI DORIT să fi rămas în India.

NU ÎMI PLACE să mi se spună ce să fac.

MĂ TEM când trebuie să vorbesc cu străini.

ÎMI PARE RĂU după ce vorbesc urât cu oamenii gratuit. Mai ales când sunt oameni dragi, dragi.

ÎMI PLACE cum mă simt când sunt în aeroporturi.

NU SUNT un om răbdător.

DANSEZ dimineața, când e soare afară.

CÂNT indie rock and roll.

NICIODATĂ n-am avut prieteni așa de minunați ca acum.

RAR mănânc brânză. În ultima vreme spre deloc.

PLÂNG mai ușor când sunt obosită.

SUNT CONFUZĂ când trebuie să iau hotărâri fără să am un gut feeling puternic despre ce vreau să aleg.

AM NEVOIE de mac-ul meu.

AR FI TREBUIT să nimic, de fapt. E foarte bine unde am ajuns, și va fi și mai bine unde voi ajunge. Încet încet, regretele mele se estompeaza spre dispar.

AȘ PUTEA să mă apuc să citesc cursurile alea de yoga pe care le tot aman. :)

2 comentarii:

ralu said...

yeeeey Poni!! ai raspuns :)
mi-a placut aia cu prietenii :P

Laura said...

conceptul 'prietenii' has gone to a whole new level, lately :)

Post a Comment